Un polițist român, erou în Grecia — a salvat o tânără din Craiova de la înec

0
Un polițist român, erou în Grecia — a salvat o tânără din Craiova de la înec
Un polițist român, erou în Grecia — a salvat o tânără din Craiova de la înec

Un polițist din județul Alba, aflat în concediu în Grecia, a devenit erou după ce a salvat de la înec o tânără de 20 de ani din Craiova. Incidentul a avut loc pe o plajă din stațiunea Paralia Katerini, unde curenții puternici au tras-o pe femeie în larg.

Martorii au povestit că tânăra a început să ceară ajutor, iar polițistul, aflat la doar câțiva metri distanță, a intrat imediat în apă. Folosindu-și experiența și calmul, acesta a reușit să o aducă în siguranță la mal, unde i-a oferit primele îngrijiri până la sosirea personalului medical.

Salvatoarea a postat ulterior un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care i-a mulțumit public pentru gestul său curajos: „Pe o plajă din insula Creta, în Grecia, am trăit cele mai înfricoșătoare momente din viața mea. Am fost luată de valuri și dusă în larg, într-un punct în care nu mai puteam înota și simțeam că mă prăbușesc. Am ridicat mâinile disperată, cerând ajutor, iar în jurul meu, oamenii se uitau, dar nimeni nu reacționa.

În acea clipă critică, în care nimeni nu făcea nimic și timpul părea să stea în loc, un om a lăsat totul deoparte, a pornit în fugă de pe plajă și a înotat cu toată forța spre mine. M-a prins, m-a liniștit și m-a scos în siguranță la mal. Am aflat apoi că acel om este David Bogdan, polițist în cadrul Biroului Rutier Sebeș – IPJ Alba. Nu-l cunosc personal, dar ce știu e că dacă el nu ar fi fost acolo, finalul ar fi putut fi unul tragic”, a scris tânăra în mesaj.

Ea a spus că îi va fi mereu recunoscătoare.

„Nu îl voi putea răsplăti vreodată îndeajuns pentru curajul, determinarea și umanitatea de care a dat dovadă. Dacă astăzi sunt în viață, este datorită lui. Îi voi purta mereu recunoștință și sper ca fapta lui să inspire și să fie cunoscută. Adevărații eroi nu poartă întotdeauna pelerine. Unii poartă uniformă și au inima unui salvator”, a mai spus tânăra salvată de polițistul rutier.

Acțiunea polițistului a fost apreciată atât de turiști, cât și de comunitatea din care face parte, fiind un exemplu de spirit civic și altruism, chiar și în afara atribuțiilor de serviciu.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.