Un doljean a fost salvat de doi politisti de la sinucidere

0
Un doljean a fost salvat de doi politisti de la sinucidere
Un doljean a fost salvat de doi politisti de la sinucidere

Seara trecută, în jurul orei 21.04, poliţiştii Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Plenița au fost sesizați de un bărbat de 29 de ani, din comuna Plenița, cu privire la faptul că se află în locuința sa și intenționează să se sinucidă.

La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj de poliție format din agent șef principal de poliție Nicolae Nicușor Cezar și agent șef adjunct de poliție Tutunaru Ionuț Alin, unde l-au găsit pe apelant cu o bandă din material plastic înfășurată în jurul gâtului, legată de o grindă de lemn a locuinței, la o înălțime de aproximativ 2,5 m.
De îndată, cei doi polițiști au procedat la tăierea și înlăturarea benzii de plastic, acordând primul ajutor victimei aflată în stare de inconștiență.

La fața locului a sosit și un echipaj de ambulanță, care l-a preluat pe bărbat la spital, în stare stabilă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Datorită intervenției rapide și prompte a celor doi polițiști, în ultima clipă, a fost salvată o viață.

„Felicitări, Nicușor și Ionuț pentru profesionalismul și promptitudinea de care ați dat dovadă! Datorită vouă, astăzi, un om trăiește!”, se mentioneaza in comunicatul emis de IPJ Dolj.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.