Un bărbat din Craiova a murit aseară după ce a intrat cu bicicleta electrică într-un stâlp de iluminat public.

0

În seara zilei de 10 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, pe strada Caracal, din municipiul Craiova, un bărbat a căzut de pe o bicicletă electrică și necesită îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova care au constatat faptul că un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce se deplasa pe o bicicletă electrică, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, s-a dezechilibrat și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.

În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul a decedat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.