
Promenada Craiova pregătește o zi plină de emoție, culoare și tradiție românească, dedicată tuturor celor care doresc să sărbătorească 1 Decembrie într-un mod spectaculos. Centrul comercial marchează Ziua Națională a României cu un program special, atracția principală fiind un puzzle uriaș al hărții României, gândit pentru copii, părinți și bunici.
Evenimentul „Giant Puzzle – Construim România, piesă cu piesă” are loc între 12:00 și 18:00, în zona Food Court, și oferă participanților o experiență educativă și interactivă. Copiii vor reconstrui România din 20 de piese colorate, ghidați de un animator îmbrăcat în costum popular, care le va povesti despre regiunile țării, tradiții și orașe importante.
Programul dedicat celor mici include:
• puzzle gigant al României, format din 20 de piese;
• jocuri, provocări și indicii tematice despre istorie și geografie;
• moment festiv la completarea hărții;
• premii garantate – fiecare copil primește un steguleț tricolor.
Participarea este gratuită, iar întregul eveniment este gândit pentru a oferi o experiență festivă, cu accent pe identitatea românească și spiritul comunitar.
Pe lângă jocurile interactive, craiovenii sunt invitați să descopere și preparatele tradiționale disponibile în restaurantele din Promenada Craiova, transformând Ziua Națională într-un moment de bucurie împărtășit alături de familie și prieteni.
O altă surpriză pentru vizitatori este promoția disponibilă exclusiv pe 1 Decembrie prin aplicația SPOT, care oferă un cozonac garantat, în limita stocului disponibil. Cei interesați trebuie doar să descarce aplicația, să își activeze contul și să revendice premiul, pe care îl pot ridica de la biroul Info Point.
Prin acest program variat, Promenada Craiova propune o sărbătoare autentică de 1 Decembrie, unde tradiția se îmbină cu jocul, comunitatea și bucuria de a fi român.

