
Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că Pachetul 2 de măsuri nu poate fi considerat complet fără includerea reformei administrației publice. Șeful Guvernului a atras atenția că, în primele șase luni ale acestui an, cheltuielile de personal au crescut cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, deși proiectul de buget prevedea o scădere de 5%.
„Pe primele șase luni ale acestui an, chiar fără creșteri de personal, prin diferite anualizări, cheltuielile de personal au crescut cu 10% față de primele șase luni ale anului trecut, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%, potrivit proiectului de buget. Nu s-au desființat nici măcar posturile vacante. Ori reducem cheltuielile și putem funcționa pe actuala schemă administrativă, sau vom fi forțați să facem o reorganizare administrativă și să desființăm localități care nu își pot susține activitatea”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Acesta a subliniat că Pachetul pe administrație are trei direcții principale: creșterea capacității administrative, descentralizarea și reducerea personalului. Primele două direcții au primit acordul partidelor, însă pe reducerea de personal nu s-a ajuns la un consens. „Ați auzit cifre de reduceri, și foarte puțini au înțeles problemele”, a precizat premierul.
Ilie Bolojan a explicat și mecanismul prin care administrațiile locale își calculează organigramele. Fiecare localitate are stabilit un număr maxim de posturi în funcție de populație, comunicat de prefectură. Consiliile locale aprobă organigramele, dar de cele mai multe ori numărul de angajați este sub limita maximă. „Din numărul de posturi aprobate în organigramă vine al treilea element – câte posturi sunt efectiv ocupate. Posturile vacante au un rol pentru că susțin posturi de șefi – acesta e un rol indirect. Dacă vrem să vorbim de reduceri, vorbim de posturile efectiv ocupate. Asta înseamnă reducere”, a adăugat premierul.
Șeful Executivului a avertizat că, dacă nu se vor lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor de personal, unele localități riscă să nu își mai poată susține activitatea. În aceste cazuri, soluția ar putea fi reorganizarea administrativă sau chiar desființarea unor unități administrativ-teritoriale care nu pot funcționa în mod sustenabil.
„Fără măsuri în administrație, Pachetul 2 nu e întreg. Nu pot gira o situație în care luăm bani de la cetățeni și îi direcționăm într-o gaură neagră a cheltuielilor nejustificate. Este nevoie de decizii clare, altfel riscăm să blocăm investițiile și să menținem o administrație ineficientă”, a concluzionat premierul Ilie Bolojan.

