Peste 2,22 milioane de lei, plătiți de AJPIS Dolj pentru ajutorul și suplimentul de încălzire, în perioada 28–30 ianuarie 2026

0
Peste 2,22 milioane de lei, plătiți de AJPIS Dolj pentru ajutorul și suplimentul de încălzire, în perioada 28–30 ianuarie 2026
Peste 2,22 milioane de lei, plătiți de AJPIS Dolj pentru ajutorul și suplimentul de încălzire, în perioada 28–30 ianuarie 2026

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj va vira, în perioada 28–30 ianuarie 2026, peste 2,22 milioane de lei în conturile celor 111 primării din județul Dolj, fonduri destinate plății ajutorului și suplimentului de încălzire a locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.

Plățile sunt efectuate în baza Legii nr. 226/2021 și vizează sprijinirea populației vulnerabile în sezonul rece.

Potrivit AJPIS Dolj, distribuirea fondurilor se face astfel:

  • Peste 1,28 milioane de lei pentru 1.282 de beneficiari din județul Dolj, reprezentând ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, aferent perioadei decembrie 2025 – martie 2026;

  • Peste 938.000 de lei pentru 46.933 de beneficiari, sume care acoperă suplimentul de încălzire a locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, aferent lunii decembrie 2025.

Sumele vor ajunge la beneficiari prin intermediul primăriilor din județul Dolj, autoritățile locale urmând să asigure distribuirea acestora conform procedurilor legale.

Ajutorul pentru încălzire reprezintă o măsură esențială de sprijin social, menită să reducă impactul costurilor ridicate ale energiei asupra familiilor și persoanelor cu venituri reduse, în perioada sezonului rece.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.