SCM Universitatea Craiova își consolidează echipa medicală prin cooptarea lui Ovidiu Blendea, cunoscut în lumea sportului sub numele de „Bamse”. Absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din Craiova, Blendea este un profesionist desăvârșit și unul dintre cei mai apreciați kinetoterapeuți din România.
Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul kinetoterapiei sportive, Ovidiu Blendea a făcut parte din staff-ul echipei Universitatea Craiova și activează în prezent în departamentul medical al Echipei Naționale de Fotbal a României. Expertiza sa în recuperarea sportivilor de performanță reprezintă un atu valoros pentru SCM Universitatea Craiova în lupta pentru performanță și rezultate de top.
„Suntem convinși că noul nostru coleg va aduce un plus de valoare echipei și va contribui semnificativ la parcursul nostru spre succes”, au transmis reprezentanții clubului.
Prin această achiziție, SCM Universitatea Craiova își continuă strategia de a investi în specialiști de elită, pentru a asigura sportivilor cele mai bune condiții de pregătire și recuperare.


