Azi a avut loc o noua sedinta a Consiliului Local Craiova iar la punctul 30 am avut „Proiect de hotărâre privind aprobarea listei proprietarilor şi a sumelor individuale aferente despăgubirilor stabilite prin rapoarte de evaluare pentru imobilele proprietate privată, cuprinse în culoarul de expropriere pentru realizarea obiectivului de investiţii ,,Complex sportiv –zona Piaţa Veche –str. Felix Adercaˮ
Subiectul a starnit o serie de reactii din partea consilierilor insa administratia locala a venit cu o serie de lamuriri in privinta acestei situatii.
Punctul a trecut cu ajutorul consilierilor Adriana Ungureanu, Cosmin Corâțu și Georgel Enescu,pot fi expropriate bunurile imobile proprietate a persoanelor fizice sau persoanelor juridice, cu sau fără scop lucrativ şi a oricăror alte entităţi, precum şi cele aflate în proprietatea privată a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, pe care se realizează lucrările de utilitate publică de interes naţional, judeţean şi local.
Sumele necesare plăţii despăgubirilor în vederea realizării exproprierii, potrivit amplasamentului efectuat, vor fi stabilite prin raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România – ANEVAR, conform prevederilor art. 8 alin. 1 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare.
Piata Veche o sa fie demolata iar zona va avea o alta fata prin construirea acestui complex sportiv care are si un Fun Zone.
“Acest fan-zone nu va avea parte acoperita. Etajele 1 și 2 vor fi pentru săli de sport, pentru scrimă și box. Sportivii le vor. Nu pot să aibă competiții nici la Sala Polivalentă și nici la Sala nouă, pentru că nu sunt prevăzute pentru astfel de competiții. Ne spuneți că sunt arhitecți care se opun, dar sunt și arhitecți care vor. Acest subiect a apărut în planul meu electoral și oamenii m-au votat. Așa ziceau și de stadion, că vine Olguța să demoleze Oblemenco. Dar iată, că noi nu am construit nimic urât. Noi facem acum o expropriere. Dacă nu o facem, acolo se va construi un bloc. Nu am cum să împiedic acest lucru. Voi fi obligată să aprob construirea acelui bloc”, a explicat in sedinta trecuta Lia Olguța Vasilescu.