Craiova și-a omagiat valorile: elevii olimpici și salvatorii din Parcul Romanescu, premiați într-o ceremonie solemnă

0
Craiova și-a omagiat valorile: elevii olimpici și salvatorii din Parcul Romanescu, premiați într-o ceremonie solemnă
Craiova și-a omagiat valorile: elevii olimpici și salvatorii din Parcul Romanescu, premiați într-o ceremonie solemnă

Craiova și-a celebrat joi excelența și spiritul civic în cadrul unei ceremonii solemne organizate la Teatrul Național „Marin Sorescu”. Autoritățile locale au recompensat elevii și profesorii cu rezultate deosebite la competițiile școlare și au acordat titlul de Cetățean de Onoare al municipiului celor doi bărbați care au contribuit la salvarea unei fetițe căzute în lacul din Parcul „Nicolae Romanescu”.

Evenimentul, desfășurat cu ocazia Zilelor Craiovei, a reunit reprezentanți ai administrației locale și județene, cadre didactice, elevi și invitați din comunitate. În centrul atenției s-au aflat performanța, implicarea și solidaritatea – valori pe care municipalitatea a dorit să le evidențieze prin această ceremonie.

Primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, a subliniat că investițiile în educație și dezvoltarea orașului trebuie să fie completate de recunoașterea celor care contribuie la prestigiul și siguranța comunității. Edilul a evidențiat atât rezultatele elevilor olimpici, cât și gestul de curaj al celor doi salvatori care au intervenit în situația dramatică petrecută în luna ianuarie în Parcul „Nicolae Romanescu”: – „Craiova își recapătă din ce în ce mai mult strălucirea. Investim foarte mult în ceea ce înseamnă infrastructură, cultură. Astăzi, suntem aici pentru a premia copiii și tinerii cu care ne mândrim, care au obținut medalii la concursurile și olimpiadele școlare și pe care ne dorim să îi păstrăm acasă, pentru a dezvolta și în viitor acest oraș. Acordăm și încă două titluri de cetățean de onoare, după ce în urmă cu două săptămâni am premiat echipa de fotbal Universitatea Craiova.

Astăzi vorbim despre doi cetățeni de onoare pe care ni i-am dori aproape în momentele de cumpănă ale vieții noastre, doi oameni cărora le datorăm recunoștința și respectul nostru. Ce este inedit? Unul dintre ei nu este nici craiovean, nici român și nici măcar european. Vine din India și a făcut un act de eroism pentru care orașul vrea să îi acorde o recunoaștere.”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Momentul cel mai emoționant al ceremoniei a fost conferirea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova lui Vipan Kumar și Mădălin Popescu. Cei doi au devenit simboluri ale altruismului după intervenția lor decisivă în salvarea unei fetițe care căzuse în lacul înghețat al parcului.

Potrivit informațiilor prezentate de autorități, Vipan Kumar a intrat primul în apă și a reușit să mențină copilul la suprafață până la sosirea echipajelor de intervenție. Ulterior, Mădălin Popescu a participat la operațiunea de salvare, contribuind la scoaterea în siguranță a fetiței din apă. Gestul lor a fost apreciat atât la nivel local, cât și național.

În cadrul aceleiași ceremonii, Primăria Craiova a premiat elevii și profesorii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale. Reprezentanții administrației locale au transmis că performanța academică reprezintă una dintre principalele resurse pentru dezvoltarea viitoare a orașului și au reafirmat sprijinul acordat tinerilor care fac cinste Craiovei prin rezultatele lor.

La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, care a evidențiat rolul istoric și cultural al Craiovei și contribuția noilor generații la consolidarea imaginii municipiului în plan național și internațional: – „Este o deosebită onoare să particip astăzi la acest moment solemn. Pentru noi, craiovenii, fiecare aniversare este prilej de mândrie. Ne amintește de rădăcinile noastre, de continuitatea spiritului oltenesc pe aceste meleaguri și ne oferă ocazia de a privi cu respect către trecut și cu încredere către viitor. Istoria acestor locuri este mult mai veche. Acest spațiu este locuit de peste 2.500 de ani. Astăzi, la mai bine de 5 secole de la prima atestare documentară, Craiova este mai mult decât un oraș. Este inima Olteniei, un simbol al identității și al culturii.”, a spus Cosmin Vasile – președintele Consiliului Județean Dolj.

Prin această ceremonie, autoritățile locale au transmis un mesaj clar: performanța, responsabilitatea și curajul merită recunoaștere publică, iar comunitatea craioveană își respectă atât valorile academice, cât și pe cei care, prin faptele lor, au demonstrat un profund spirit civic.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.