Pe 24 octombrie dăm startul la noi experiențe cinematografice pe marile ecrane din cinematografele Cineplexx Craiova.
Arhitecții naturii – un documentar ce cuprinde patru episoade care aduc în premieră imaginea revenirii zimbrilor și a castorilor în sudul Munților Făgăraș, într-un areal de unde au dispărut în urmă cu două sute de ani. Este o ocazie unică de a înțelege rolul zimbrului și castorului în regenerarea naturii și de a reflecta asupra legăturii profunde dintre om și natură.
Disney Junior în Cinema introduce copiii preșcolari în lumea cinematografică, într-un mod jucăuș și adaptat nevoilor lor. O oră, plină de distracție, cu Mickey Mouse și prietenii de la Disney, personajele favorite Marvel, Spidey și Iron Man, plus SuperKitties, Bluey și alții.
Prințesa și Dracula. După secole de încercări de a găsi o mireasă, Drybone este dezamăgit de ideea iubirii adevărate și ia decizia fermă de a trăi singur în castelul său solemn dincolo de cel de-al treizecilea regat. Amenințat de oribila vrăjitoare a lumii subterane Mara, se trezește într-o capcană întinsă de maleficul Punch și aliatul său, Regele Lentil, și trebuie să o răpească pe războinica Barbara. Deodată, Drybone își dă seama că până și viața nesfârșită ar fi goală fără dragostea Barbarei. Cine îl va salva de dușmanii care plănuiesc să-i fure nemurirea când el se gândește doar cum să-i cucerească inima?
Bucură-te de film și de prețurile speciale cu oricare Family Pack potrivit pentru tine și ai tăi. Pachetele Family Pack sunt disponibile doar la casele de bilete și sunt valabile.
Cursa e un film despre viteză, control și decizii grele. E un film românesc care nu se teme să gândească mare. E pentru cei care știu ce înseamnă să duci o poveste până la capăt – cu motorul turat și mâinile pe volan. E despre orașul care te provoacă la fiecare pas și despre liniile subțiri dintre risc și supraviețuire. Nopțile Bucureștiului devin terenul de joacă al vitezei.
Springsteen: Eliberează-mă de Nicăieri, cu Jeremy Allen White în rolul lui Bruce Springsteen, aduce pe marele ecran o parte esențială din viața unuia dintre cei mai îndrăgiți artiști ai lumii. Descoperă povestea omului din spatele aplauzelor și al sunetului care a schimbat totul.
Good Boy: Loial până la capăt. Un film horror izbitor din punct de vedere vizual, cu o poveste inedită, privit prin ochii celui mai loial prieten al omului.
ARHITECȚII NATURII (AG)
GEN: Documentar
SINOPSIS:
Ce ar putea avea în comun un zimbru și un castor? Deși sunt două specii complet diferite ca înfățișare, au în comun un lucru remarcabil: creează habitate care susțin apariția și dezvoltarea altor specii de animale și plante. Zimbrul și castorul au dispărut din România în urmă cu peste 200 de ani, iar în prezent se depun eforturi considerabile pentru reintroducerea lor înapoi în sălbăticie. Acest film spune povestea celor doi arhitecți ai naturii și vorbește despre numeroasele conexiuni dintre aceste animale, mediul în care trăiesc și beneficiile pentru oameni.
PROGRAM:
2D ÎN LIMBA ROMÂNĂ: BILETE AICI
LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: AICI
DISNEY JUNIOR ÎN CINEMA (AG)
GEN: Animaţie, Familie
SINOPSIS:
Disney Junior în Cinema introduce copiii preșcolari în lumea cinematografică, într-un mod jucăuș și adaptat nevoilor lor. Proiecția specială include episoade cu personajele preferate ale celor mici, de la Disney Junior: Păienjenelul Marvel și prietenii lui uimitori, Disney Junior Ariel și Blue. Între episoade, Mickey Mouse va fi gazda celor mici pe marele ecran și îi va invita să cânte, danseze, să rezolve activități distractive și să se joace.
PROGRAM:
2D DUBLAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ: BILETE AICI
LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: AICI
PRINȚESA ȘI DRACULA (AP12)
GEN: Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Romantic, Dragoste
SINOPSIS:
Veșnic tânăr și mereu îmbrăcat imaculat, Koschey nu a reușit să găsească o mireasă timp de trei sute de ani. A intimidat, a răpit și a transformat diverse prințese în broaște, dar acest mod de a face curte nu l-a ajutat pe prințul întunericului…
PROGRAM:
2D DUBLAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ: BILETE AICI
LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: AICI
PROMOȚIE FAMILY PACK
Timpul petrecut cu familia este de neprețuit, iar când vrei să organizezi o activitate la fel de plăcută pentru cei mici cât și pentru părinți, nu e nimic mai potrivit decât o ieșire la cinema. De aceea, ne-am gândit să adaugăm plus valoare experienței de familie la cinema și punem la dispoziție mai multe pachete promoționale cu prețuri speciale pentru familii la animațiile din program.
Bucură-te de film și de prețurile speciale cu oricare Family Pack potrivit pentru tine și ai tăi.
Pachetele Family Pack 2-3-4 persoane sunt disponibile doar la casele de bilete, sunt valabile pentru filmele de animație (2D și 3D) și implică prezența a cel puțin un copil. Promoția nu se aplică la avanpremiere.
CURSA (AP12)
GEN: Acţiune
DISTRIBUȚIE: Cristina Ștefania Codreanu, Codin Maticiuc, Denis Hanganu, Andi Vasluianu
SINOPSIS:
Cele mai spectaculoase mașini, cele mai complexe cascadorii, cele mai mari mize și cei mai mulți cai putere fac din filmul „Cursa” cea mai îndrăzneață producție cinematografică din ultimii ani din România.
Bulevardele din București vor deveni piste periculoase, nopțile calde vor răsuna sub pedala de accelerație, iar adrenalina întrecerilor va fi asigurată de supermașini unicat. Bolizii și cursele de stradă vor fi completate de o distribuție efervescentă cu Denis Hanganu, Codin Maticiuc şi Ştefania în rolurile principale, plus o echipă de cascadori și șoferi profesioniști. Filmările s-au încheiat deja, iar premiera super-producției va avea loc în exclusivitate pe marile ecrane din România pe 24 octombrie 2025.
PROGRAM:
2D ÎN LIMBA ROMÂNĂ: BILETE AICI
LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: AICI
SPRINGSTEEN: ELIBEREAZĂ-MĂ DE NICĂIERI (AP12)
GEN: Dramă
DISTRIBUȚIE: Gaby Hoffmann, Stephen Graham, David Krumholtz, Paul Walter Hauser, Jeremy Allen White
SINOPSIS:
Povestea apartiției albumului „Nebraska” din 1982, pe care Bruce Springsteen l-a compus in timp ce înregistra „Born in the USA” cu E Street Band. Filmul este bazat pe cartea lui Warren Zanes.
PROGRAM:
2D SUBTITRAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ: BILETE AICI
LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: AICI
GOOD BOY: LOIAL PÂNĂ LA CAPĂT (N15)
GEN: Horror, Mister, Thriller
DISTRIBUȚIE: Larry Fessenden, Arielle Friedman, Indy, Shane Jensen, Anya Krawcheck
SINOPSIS:
Un câine loial se mută alături de stăpânul său Todd în casa familiei de la țară, însă descoperă că forțe malefice se ascund în întuneric. În timp ce aceste entități stranii încep să-l afecteze pe Todd, este de datoria patrupedului Indy să găsească curajul de a le înfrunta și de a-și proteja cel mai bun prieten.
PROGRAM:
2D SUBTITRAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ: BILETE AICI
LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: AICI


