Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj anunță deschiderea perioadei de depunere a cererilor pentru ajutorul de încălzire a locuinței destinat sezonului rece 2025-2026. Sprijinul se acordă conform prevederilor Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzire pe întreaga perioadă noiembrie 2025 – martie 2026, solicitările trebuie depuse până la data de 20 noiembrie 2025, la primăria localității unde solicitantul își are domiciliul. Cererile depuse după această dată vor fi luate în calcul începând cu luna următoare depunerii.
De acest ajutor pot beneficia familiile cu venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1.386 lei, precum și persoanele singure care au venituri lunare nete de până la 2.053 lei. Beneficiarii trebuie, totodată, să nu dețină bunurile menționate în Lista bunurilor excluse din Anexa nr. 4 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1154/2022.
Ajutorul pentru încălzire reprezintă o măsură importantă de protecție socială pentru familiile și persoanele cu venituri reduse, menită să asigure confortul termic și siguranța locuinței în lunile de iarnă.
AJPIS Dolj reamintește cetățenilor că sprijinul se acordă atât pentru sistemele de încălzire pe energie electrică, gaze naturale, combustibili solizi sau lichizi, cât și pentru sistemele centralizate de termoficare, în funcție de tipul de consum energetic utilizat în gospodărie.
Autoritățile încurajează depunerea din timp a cererilor pentru a evita aglomerația și întârzierile în procesul de evaluare.


