Activități socio-culturale și educaționale derulate de Asociația INSPIR în luna aprilie

0
Asociația INSPIR a desfășurat o serie de activități educative și sociale în rândul tinerilor din licee
Asociația INSPIR a desfășurat o serie de activități educative și sociale în rândul tinerilor din licee

Asociația Inițiativa pentru Nediscriminare, Solidaritate, Participare, Învățare și Responsabilitate (INSPIR) continuă seria de evenimente de activități în domeniul socio-cultural și educațional.
Asfel, în luna aprilie vor fi marcate mai multe evenimente dedicate unor teme ce prezintă interes pentru comunitate.
Prima activitate va debuta cu Ziua Internațională a Persoanelor cu Tulburări de Spectru Autist sărbătorită anual pe 2 aprilie, în scop de conștientizare a nevoilor cu care se confruntă aceste persoane. Evenimentul va fi marcat la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Craiova, printr-o acțiune de expoziție de desene ale unui copil în vârstă de 13 ani, Dudea George-Rareș, înscris la Palatul Copiilor din Craiova, sub cordoonarea doamnei prof.Georgescu Maria –Mihaela, care va expune lucrările sale în biblioteca în cadrul liceului.

Prin această expoziție dorim să atragem atenția publicului larg prin faptul că „Prin ochii sinceri ai unui copil lumea capătă alte nuanțe – mai calde, mai blânde, mai pline de speranță. Desenele sale vorbesc despre prietenie, acceptare, egalitate și solidaritate – valori esențiale pentru o societate unită și incluzivă”.

Asociația INSPIR, în parteneriat cu Asociatia Partida Romilor Pro Europa Corabia, și Primăria Corabia, Serviciul Cultural, organizează luni, 7 aprilie, ora 15,00 la Casa de Cultură un spectacol extraordinar dedicat Zilei Internaționale a Romilor cu participarea elevilor de la instituțiile școlare, cu invitați speciali, program însoțit de expozitie de desene.

Evenimentul special cu ocazia Zilei Mondiale a Romilor, prin care își propune:
Promovarea culturii și tradițiilor rome – prin spectacole de muzică, dans și expoziții tematice.
Creșterea gradului de conștientizare – despre istoria și contribuția comunității rome în societate.
Încurajarea dialogului intercultural – pentru a sprijini incluziunea și combaterea discriminării.

7 Aprilie- Ziua Mondială a Sănătății -acțiune în parteneriat cu cabinet ANOMISDENT Dr. Simona Georgiana Popa, situată în Strada Principală, nr 891(vis-a-vis de Sediul Politiei), Bucovăț, Romania, care va prezenta și discuta cu elevii despre tema: „Sănătatea orală”.

29 Aprilie- Ziua Internațională a Dansului (acțiune în parteneriat cu instructor de dans, care va asigura o ședință gratuită de dans seniorilor din cadrul Centru de zi „Sfinții Doctori Fără de Arginți” Cosma și Damian, care aparține Arhiepiscopiei Craiovei ).

„Prin aceste inițiative, Asociația INSPIR își propune să promoveze valorile incluziunii, respectului reciproc și diversității culturale. Activitățile vor fi desfășurate în parteneriat cu instituții publice, organizații non-guvernamentale, unități de învățământ.”, a precizat președintele membru-fondator Claudiu Lăzeanu.
Asociația promovează și susține valorile umane precum: „Demnitatea, Empatia și Respectul!”
www.asociatia-inspir.ro
Pagina de Facebook ASOCIAȚIA INSPIR

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.