Trecerea în anotimpul de toamnă, din punct de vedere astronomic, este marcată de echinocțiul de toamnă, pe 22 septembrie, la ora 21:19 (ora României). În acest moment, Soarele se află exact pe ecuatorul ceresc, iar ziua și noaptea au durată aproape egală în orice loc al planetei, cu excepția regiunilor polare.
În emisfera nordică, echinocțiul de toamnă marchează începutul declinului zilei, durata nopții crescând treptat până la solstițiul de iarnă, în jurul datei de 21 decembrie. În același timp, în emisfera sudică, 22 septembrie aduce debutul primăverii.
Fenomenul, cunoscut și sub denumirea de „punct autumnal”, are o tradiție milenară și este încărcat de simboluri culturale și mitologice. De la grecii antici, care au observat și descris echinocțiile, până la tradițiile sumeriene, egiptene sau chineze, echinocțiul de toamnă a fost privit ca o poartă între lumină și întuneric, între viață și moarte, între belșug și iarnă.
Legendele elene îl leagă de coborârea zeiței Persephona în Infern, simbol al victoriei întunericului asupra luminii. În calendarul popular românesc, echinocțiul marchează un hotar agrar, un moment al târgurilor, al nunților și al rânduielilor religioase.
Din punct de vedere științific, echinocțiul are loc de două ori pe an: primăvara (21 martie) și toamna (22–23 septembrie), reprezentând momente cheie în mișcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească.
Echinocțiul de toamnă rămâne, astfel, un eveniment care îmbină știința, istoria și mitologia, reamintind oamenilor echilibrul fragil dintre lumină și întuneric.